Iubindu-te am înțeles pentru prima data foșnetul frunzelor iar glasul cristalin al stropilor de ploaie încă mai dăinuie în inimă mea. Ce înger te-a îndemnat să îmi zâmbești și ți-a șoptit să-mi cucerești sufletul cu vorbe alese? Cum de te-ai rătăcit printre muritori și m-ai ales tocmai pe mine să fiu fericită? Inimă mea caută enigmă unui vis și descoperindu-ți lumina din privire a renunțat la căutări. A realizat că
dragostea e atât de aproape încât îi simți căldură.
Îmi amintesc și acum durerea ce-mi apăsa pieptul,încă simț arsură lacrimilor și deznădejdea ce-mi strângea inimă de parcă vroia să-i sufoce până și speranța. Cine ar fi bănuit că aceea e ziua eliberării?Ce ar fi fost viață dacă într-o seară de mai nu te-ai fi apropiat spunându-mi că frumusețea unui om vine din interior, iar în privirea mea e concentrată puritatea celor mai minunate flori?Am plâns de bucurie iar tu mi-ai ascuns lacrimile în căușul palmelor tale și le-ai sărutat.
Zile întregi am crezut că ești o plăsmuire a unui înger ce se agăță de minuni pentru a crede în viață.Într-un târziu ne-am reîntâlnit și am citit în privirea ta atâta înțelegere.Încă îmi era frică să nu ne contopim sufletele și să ne pierdem identitatea.Mă întreb și azi dacă merit această fericire și mi-e frică că nu voi reuși niciodată să-i plătesc prețul.
Căldură sărutului tău îmi da putere să continui să gust din intensitatea momentului.
Privesc luna.Zâmbetul ei e atât de misterios încât parcă e o întruchipare a viitorului ce-și întinde plasă să ne înghită sau să ne facă mai puternici. Îmbrățișarea ta pare o implorare către destin.Care acesta ne va ascultă rugă sau ne va strivi sub nepăsare și ură? Spui că dragostea e o încleștare a două spirite însetate de liniște și frumos.Și atunci de unde pasiunea atât de furtunoasă în trăirile noastre?
Oprește timpul,ademenește-l cu căldură în lumea gerului veșnic și al oglinzilor de gheață unde totul e static și alb,iar noi,să trăim într-un prezent continuu și fericit.Nu zâmbi!Lasă-mă pe mine să înving răul,să-I diminuesc puterea și să-l fac sclavul meu.Răul și timpul sunt dușmanii noștrii!
Îmi amintesc și acum durerea ce-mi apăsa pieptul,încă simț arsură lacrimilor și deznădejdea ce-mi strângea inimă de parcă vroia să-i sufoce până și speranța. Cine ar fi bănuit că aceea e ziua eliberării?Ce ar fi fost viață dacă într-o seară de mai nu te-ai fi apropiat spunându-mi că frumusețea unui om vine din interior, iar în privirea mea e concentrată puritatea celor mai minunate flori?Am plâns de bucurie iar tu mi-ai ascuns lacrimile în căușul palmelor tale și le-ai sărutat.
Zile întregi am crezut că ești o plăsmuire a unui înger ce se agăță de minuni pentru a crede în viață.Într-un târziu ne-am reîntâlnit și am citit în privirea ta atâta înțelegere.Încă îmi era frică să nu ne contopim sufletele și să ne pierdem identitatea.Mă întreb și azi dacă merit această fericire și mi-e frică că nu voi reuși niciodată să-i plătesc prețul.
Căldură sărutului tău îmi da putere să continui să gust din intensitatea momentului.
Privesc luna.Zâmbetul ei e atât de misterios încât parcă e o întruchipare a viitorului ce-și întinde plasă să ne înghită sau să ne facă mai puternici. Îmbrățișarea ta pare o implorare către destin.Care acesta ne va ascultă rugă sau ne va strivi sub nepăsare și ură? Spui că dragostea e o încleștare a două spirite însetate de liniște și frumos.Și atunci de unde pasiunea atât de furtunoasă în trăirile noastre?
Oprește timpul,ademenește-l cu căldură în lumea gerului veșnic și al oglinzilor de gheață unde totul e static și alb,iar noi,să trăim într-un prezent continuu și fericit.Nu zâmbi!Lasă-mă pe mine să înving răul,să-I diminuesc puterea și să-l fac sclavul meu.Răul și timpul sunt dușmanii noștrii!
(nu-s
eu autor acestei material)
